„STEJARII” S-AU RIDICAT! Și au ținut Franța A sub presiune

  • Publicat:
  • Actualizat:

Iulian Dumitraș (în stânga) a finalizat un atac prelungit al echipei României

Foto: Marian BURLACU

Într-o formulă care reunește atât valorile din țară, cât și majoritatea celor care activează în Franța sau Anglia, echipa de rugby a României a reușit un meci frumos ieri seară, pe stadionul "Arcul de Triumf" din București, în a doua rundă a IRB Nations Cup. Conduși (3-17) la pauză, de Franța A, "stejarii" au reușit o repriză secundă deosebită, punând sub semnul întrebării, până la final, victoria "cocoșilor". România a obținut punctul bonus defensiv (16-20), iar duminică va juca împotriva Italiei A meciul în care se va decide ocupanta locului 3. Tot ieri s-au mai disputat partidele Scoția A – Uruguay 27-3 și Italia A – Rusia 35-3.

Pentru partida contra selecționatei secunde a Franței, antrenorii României, Serge Lairle și Olivier Nier, au operat unele schimbări în echipa de start comparativ cu aceea aliniată contra Uruguay-ului (17-11), vineri. Cum adversarul este cunoscut pentru forța sa, s-a decis păstrarea în rezervă a unor jucători experimentați, precum Petru-Vladimir Balan și Alexandru Manta, astfel încât echilibrul să nu se rupă în partea a doua a întâlnirii.

Cum era de așteptat, "bleumarinii" au început în forță, ei propunându-și de altfel să câștige competiția în acest an. Cu toate acestea, românii au amenințat și ei buturile adverse, poate chiar mai periculos decât rivalii lor, la un atac balonul fiind scăpat înainte de Sorin Socol la 5 metri de terenul de țintă. "Trebuia să-i pasesez lui Cezar Popescu, însă am fost placat de doi adversari în momentul în care m-am întors spre el", ne-a declarat jucătorul lui Pau, după meci, iar din glasul său răzbătea regretul. Că nici francezii nu s-au simțit prea în largul lor avându-i în față pe români au arătat-o cele două baloane moarte trimise cu piciorul, din zona terenului lor de "22" de metri, la ambele dictându-se grămadă cu introducere românească în terenul advers.

Prima constatare în ceea ce ne privește: băieții s-au apărat cu îndârjire, s-a placat mult, s-a venit la repliaj. Așa se explică faptul că după primele zece minute tabela era imaculată. În acel moment, Iulian Dumitraș, trecut inspirat la uvertură – a făcut un meci foarte bun fiul celui care participa în 1990, la Auch, la istora victorie pe pământ francez – a încercat un dropgol, însă balonul a ocolit de puțin buturile Franței A. Publicul, remarcabil pe durata meciului, a aplaudat cu generozitate, însă bucuria noastră nu a durat foarte mult pentru că Porical, transformerul lui Perpignan după accidentarea lui Carter, a pus primele puncte pe tabelă (0-3 / min. 11) dintr-o lovitură de pedeapsă.

România a avut ocazia de a egala în minutul 14, însă Vlaicu n-a putut trece minge printre "bețe" dintr-o lovitură de pedeapsă. Este adevărat, poziția din care a executat fundașul Stelei nu a fost deloc bună – circa 40 de metri, lateral stânga. Și cum se întâmplă deseori și în rugby, pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești… Francezii au replicat imediat, au alternat un atac de pe o parte pe cealaltă a terenului – astfel s-a urmărit obosirea înaintașilor noștri, mai masivi -, iar câteva placaje ratate de "stejari" au adus superioritate "bleumarinilor" pe partea dreaptă. Suficient pentru ca Romain Martial să ducă balonul între buturile noastre, exact la centru. Porical a transformat, iar Franța A s-a distanțat periculos (min. 20 / 0- 10). După alte șase minute, Forestier a finalizat, tot la centru, un alt atac "stânga-dreapta" al oaspeților și,  cum Porical nu avea cum să rateze din fața "H"-urile, diferența s-a mărit din nou (0-17). Iar până la pauză ai noștri n-au reușit decât o penalitate (min. 35, Dumitraș, 3-17), Vlaicu ratând o alta deși poziția nu a fost tocmai rea (min. 31).

Al doilea mitan a arătat o altă echipă a României, mult mai puternică pe înaintare. Și deși a jucat cu un om în minus până în minutul 46 (Sîrbu a văzut cartonaș galben), ea a reușit să strângă scorul, mai întâi prin Vlaicu (min. 43, penalitate de la 35 metri, lateral dreapta). Cu Petru Balan și Alexandru Manta aducând un plus de prospețime prin intrarea lor pe teren, având în Marius Tincu un căpitan hotărât, "stejarii" au câștigat metru cu metru, amenințând buturile adverse. Susținuți și de cei 2.000 de spectatori, repet admirabili, ei au reușit o încercare frumoasă prin Iulian Dumitraș (min. 50). Și cum Vlaicu a transformat, diferența s-a redus la un singur punct (16-17), dându-ne iluzia că putem câștiga. Iluzie și nu prea, pentru că tot România a atacat în continuare, iar ocaziile de eseu nu au lipsit. Cunoscută pentru stilul ei pragmatic, speculativ, Franța a ales să pună jos două lovituri de pedeapsă. Iar dacă la prima Audy a ratat, la cealaltă nu a mai greșit ținta. Astfel "cocoșii" au câștigat la mustață, însă rugbyștii români, atât cei din străinătate, cât și cei din țară, au dovedit că pot juca de la egal la egal cu o reprezentantă a rugby-ului mare.

FRANȚA A – ROMÂNIA 20-16 (17-3)
BUCUREȘTI (18 iunie 2009). Stadion:
"Arcul de Triumf". Spectatori: 2.000. Teren: foarte bun.

Arbitru: John Lacey (Irlanda). Judecători de margine: Giulio De Santis (Italia) și Hugh Watkins (Țara Galilor). Arbitrul nr. 4: Gabriel Șeitan. Arbitrul nr. 5: Robert Diaconescu (România). Comisar IRB: Beth Coalter.

Au marcat: Martial 1e (min. 20), Forestier 1e (min. 24), Porical 2t, 1lp (min. 11), Audy 1lp (min. 80), respectiv Dumitraș 1e (min. 49), 1lp (min. 31), Vlaicu 1t, 2lp (min. 44, 60).

Cartonaș galben: Sîrbu (min. 37-46).

FRANȚA (bleumarin): 15. Jerome Porical (21. Florian Denos, 50) – 14. Romain Martial, 13. Lionel Mazars (22. Fabrice Estebanez, 65),  12. Romain Cabannes (20. Regis Lespinas, 70), 11. Remis Grosso – (md) 10. Romain Sola, (mg) 9. Julien Audy (cpt.) -  8. Marc Baget (19. Raphael Lakafia, 41), 7. Steve Malonga, 6. Louis Madaule – 5. Yoann Maestri, 4. Guillaume Vilaceca (18. Aliki Fakate, 50) – 3. Yohan Montes (17. Aretz Iguiniz, 50), 2. Brice Mach (16. Jean-Philippe Genevois, 55), 1. Yannick Forestier.
Antrenori: Philippe Agostini și Olivier Magne.

ROMÂNIA (galben-albastru): 15. Florin Vlaicu – 14. Cătălin Nicolae (20. Valentin Calafeteanu, 41), 13. Dan Dumitru, 12. Ionuț Dimofte, 11. Cătălin Fercu – (md) 10. Iulian Dumitraș, (mg) 9. Lucian Sîrbu (22. Ștefan Ciuntu, 47) – 8. Ovidiu Toniță (19. Alexandru Manta, 41), 6. Daniel Carpo – 5. Cristian Petre, 4. Sorin Socol (18. Alin Coste, 61) – 3. Paulică Ion (17. Mihai Adăscăliței, 52) (Paulică Ion, 80), 2. Marius Tincu (cpt.), 1. Cezar Popescu (16. Petru Balan, 41).
Jucător neutilizat: 21. Gal Csaba.
Antrenori: Serge Lairle și Olivier Nier.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×